IT/Stiinta
Începe coşmarul: topirea gheţurilor arctice eliberează cantităţi uriaşe de metan
Scris de descopera.ro   
Marţi, 22 Mai 2012 09:30
Temuta şi des pomenita Apocalipsă pare a se concretiza într-un scenariu nebănuit de marea masă a oamenilor. Cercetătorii americani au descoperit mii de locuri în Arctica unde calota glaciară s-a topit în urma accelerării încălzirii globale, iar cantităţile imense de metan depozitate acolo timp de milenii au început să fie eliberate în atmosferă.

În ceea ce priveşte cantităţile emise, metanul este al doilea gaz ca importanţă în provocarea efectului de seră, după dioxidul de carbon, iar nivelul său a început brusc să crească după câţiva ani de stabilitate.

Există multe surse de gaze cu efect de seră pe Terra, unele naturale, altele legate de activităţile umane, precum gropile de gunoi şi fermele de animale, iar identificarea exactă a celor care emit metan nu este o operaţiune uşoară.

 
Eclipsă solară inelară, urmărită cu mare interes de milioane de asiatici şi americani
Scris de agerpres.ro   
Luni, 21 Mai 2012 12:46
Milioane de asiatici şi americani şi-au aţintit ochii spre cer luni în zorii zilei sau duminică la apus, admirând cu entuziasm Luna mascată de Soare, care nu lăsa decât un inel spectaculos de lumină, relatează AFP.

Eclipsa era vizibilă luni dimineaţa din China, Taiwan şi Japonia, întinzându-se deasupra Pacificului pe un arc de 13.600 km pănă în Texas, unde putea fi observată duminică la o oră târzie.

O eclipsă inelară se produce când Luna trece prin faţa Soarelui, dar este prea departe de Terra pentru a-l masca integral.

 
(AUDIO) În curând vom avea buletine electronice
Scris de Tatiana Gutu   
Vineri, 18 Mai 2012 21:01
Din iulie cetățenii Republicii Moldova vor beneficia de anumite servicii sectoriale în baza identității electronice. Potrivit Centrului de Guvernare Electronică, noul serviciu va fi implementat inițial prin intermediul telefoniei mobile.

Dacă în prezent pentru a beneficia de anumite servicii sociale prestate de bancă, cetățenii trebuie să prezinte operatorului buletinul de identitate, pe viitor însă datorită noului serviciu electronic doritorii vor putea să-și ridice de exemplu pensia mult mai rapid, simplu și comod. Coordonatorul tehnologic șef la Centru de guvernare electronică, Iurie Țurcanu a specificat că la efectuarea operațiunii persoanele vor trebui să utilizeze doar cartelele SIM.

 
NASA: exista 4.700 de asteroizi care s-ar putea prabusi pe Terra. Care ar fi zonele de impact
Scris de stirileprotv.ro   
Vineri, 18 Mai 2012 08:48
NASA estimeaza ca in spatiul cosmic exista 4.700 de asteroizi care reprezinta un potential pericol pentru planeta noastra. Aflati din articol care sunt zonele cel mai expuse riscului unui impact.

Potrivit datelor furnizate de WISE (Wide Field Infrared Survey Explorer) exista cel putin 4.700 de asteroizi care s-ar putea prabusi pe Terra, provocand pagube importante, anunta NASA.

Ei se afla la numai 8 milioane de km departare de Terra si nu se vor dezintegra la intrarea in atmosfera, deoarece sunt de dimensiuni mari – peste 100 de metri in diametru.

Impactul cu unul din acesti asterozi va duce la pagube importante, putand distruge complet zone de dimensiunea unui oras sau chiar mai mari.

 
(AUDIO) Discuții aprinse în jurul Strategiei Moldova Digitală 2020
Scris de Tatiana Gutu   
Joi, 17 Mai 2012 17:10

Guvernul îşi propune să eficientizeze activitatea majorităţii instituţiilor statului printr-o strategie axată pe dezvoltarea tehnologiilor informaţionale. Denumită „Moldova Digitală 2020", aceasta a fost discutată astăzi, în cadrul Summit –ului Moldova IT 2012 şi urmează a fi aplicată în următorii 8 ani.

La baza Strategiei stau patru piloni meniți să asigure dezvoltarea societății informaționale. Potrivit ministrului tehnologiei informației și comunicațiilor, Pavel Filip, este vorba despre infrastructură, conținutul digital, alfabetizarea digitală și industria tehnologiei informației și comunicațiilor.

 
(AUDIO) Criză de specialiști IT
Scris de Tatiana Gutu   
Miercuri, 16 Mai 2012 18:19

Tot mai mulți agenți economici se plâng că nu se ajung specialiști în domeniul IT. Potrivit lor, principala cauză o constituie studiile de calitate inferioară prestate de universitățile din Moldova. Problema a fost discutată astăzi, în cadrul Summit-ului Moldova IT 2012, organizat de Ministerului Tehnologiilor Informaționale și Comunicațiilor.

Potrivit directorul Societății „Pentalog", Serghei Goloborodico, calitatea studiilor în domeniul IT este într-o continuă scădere. Principala cauză o constituie migrația cadrelor cu experiență peste hotare, a specificat acesta.

 
Reteaua Skynet din Terminator ar putea deveni realitate
Scris de playtech.ro   
Miercuri, 16 Mai 2012 18:15

Si daca ati vazut si daca nu ati vazut vreodata unul din filmele Terminator, sigur v-a ramas in memorie reteaua inteligenta care purta numele de Skynet. Era vorba de un computer cu propria retea neuronal – se putea apara, era capabil sa acumeleze incredibil de rapid cunostinte noi si, mai important decat orice, avea controlul atat asupra intregului armament al SUA, cat si asupra fabricilor de armament automatizate.

Desi scenariul filmului este extrem de sumbru, exista cateva avantaje aferente implementarii unei astfel de retele inteligente.

 
<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Următor > Sfârşit >>

Pagina 1 din 100
Facebook Twitter RSS Feed 
(AUDIO) Rostul Zilei, 22 mai 2012, cu Maria Bulat-Saharneanu (AUDIO) Rostul Zilei, 22 mai 2012, cu Maria Bulat-Saharneanu 23.05.12 - Invitaţi : Vasile Croitoru, politolog şi Valentin Dolga...
(AUDIO) Forum Radio - 22 mai 2012, cu jurnalistul Arcadie Gherasim (AUDIO) Forum Radio - 22 mai 2012, cu jurnalistul Arcadie Gherasim 23.05.12 - Forum Radio - 22 mai 2012, cu jurnalistul Arcadie Gherasim
(AUDIO) Radio-Jurnal - 22 mai 2012 (AUDIO) Radio-Jurnal - 22 mai 2012    23.05.12 - Radio-Jurnal - 22 mai 2012  ...
(AUDIO) Vocea Administratiei Publice Locale din 22 mai 2012 (AUDIO) Vocea Administratiei Publice Locale din 22 mai 2012 22.05.12 - Vocea Administratiei Publice Locale din 22 mai 2012  
(AUDIO) Rostul Zilei, 21 mai 2012, cu Maria Bulat-Saharneanu (AUDIO) Rostul Zilei, 21 mai 2012, cu Maria Bulat-Saharneanu 22.05.12 - Invitaţi: Octavian Ţâcu, doctor în istorie şi Vitali...
(AUDIO) Puncte de Reflectie - 22 mai 2012, invitat: Viorel Cibotaru (AUDIO) Puncte de Reflectie - 22 mai 2012, invitat: Viorel Cibotaru 22.05.12 - Puncte de Reflectie - 22 mai 2012, invitat: Viorel Cibotaru
interbelica
Care dintre respectivii interpreti ati dori sa vina in Republica Moldova?
busyIncarc poll...
Stirea saptaminii
Parteneri media

dw

radiojingles

Horoscop zilnic

JoomlaWatch Stats 1.2.7 by Matej Koval