|
|
Presa Romaneasca
|
Scris de europalibera.org
|
|
Vineri, 18 Mai 2012 12:44 |
Exista semne bune vizînd acordarea de scutiri de vize de călătorie în Statele Unite pentru cetățenii unor țări,între care si România. Detalii de la corespondentul Europei Libere la Washington, Valeriu Sela.
Proiectul de lege introdus în Camera Reprezentantilor la 15 ma are în vedere facilitarea scutirii de vize, pentru vizite care dureaza pina la 90 de zile, pentru cetatenii unor tari membre ale Uniunii Europene: Bulgaria, România si Polonia. Proiectul de lege contine prevederi noi, fata de versiuni anterioare, de natura sa stimuleze turismul cu destinatia Statele Unite. Presedintele Obama a indicat de-acum ca este dispus sa aprobe extinderea scutirilor de vize, daca Congresul da lumina verde masurilor respective.
|
|
|
Scris de Lidia Petrenco
|
|
Miercuri, 16 Mai 2012 17:41 |
|

Perspectivele reluării drumului comun al celor 2 state româneşti au fost abordate astăzi în senatul României, în cadrul unei dezbateri prilejuite de comemorarea primului rapt al Basarabiei de către imperiul rus.
La evenimentul au participat senatori, deputaţi, reprezentanţi ai partidelor aflate la guvernare în România, istorici, jurnalişti de pe cele maluri ale Prutului.
Dezbaterea a început cu un minut de reculegere în memoria eroilor care s-au jertvit pentru identitatea românească din Basarabia, de-a lungul celor 200 de ani de ocupţie.
|
|
Scris de REALITATEA.NET
|
|
Marţi, 15 Mai 2012 06:32 |
În urmă cu patru ani, tremura până în ultima secundă. Acum pare câştigător fără emoţii. Sorin Oprescu e ca şi reales la Primăria Capitalei, arată datele unui sondaj CURS realizat la comanda GeoPol pentru Realitatea TV. La sectoare bătălia e însă aprigă. Cel puţin la unele dintre ele.
Sorin Oprescu are câştigate deja alegerile locale din Bucureşti. Conform unui sondaj de opinie realizat în perioada 1-8 mai în Bucureşti de CURS, actualul primar general ar obţine 65% din voturi, adică de patru ori mai mult decât ar lua contracandidatul său principal, pedelistul Silviu Prigoană - 17%.
|
|
Scris de dw-woerd.de
|
|
Joi, 10 Mai 2012 12:53 |
Votul uninominal "corectat" cu cel proporţional din 2008 a adus în Parlamentul României o pleiadă de parlamentari de cea mai proastă calitate.
Afacerişti căpătuiţi prin mijloace ilegale, agramaţi, demagogi, populişti, oportunişti – toţi aceştia au arătat o imagine deplorabilă a parlamentului actual. Partidele, fără excepţie, au făcut loc tinerilor încercînd prin această strategie să inducă opiniei publice percepţia unei reforme radicale a clasei politice. Cu puţine excepţii, tinerii de pe băncile parlamentului nu au făcut decît să sporească imaginea proastă a clasei politice. Avem parlamentari, şi nu numai dintre cei tineri, care în patru ani de mandat nu au avut nici măcar o intervenţie în Senat sau în Camera Deputaţilor.
|
|
Scris de AGERPRES
|
|
Marţi, 08 Mai 2012 10:58 |
Senatorul independent Cezar Măgureanu şi-a anunţat marţi, în şedinţa Senatului, înscrierea în Grupul Parlamentar al PSD.
De asemenea, şi preşedintele Comisiei pentru Românii de Pretutindeni din Senat, Viorel Badea, şi-a anunţat demisia din PDL şi înscrierea în Grupul parlamentar al PNL.
Senatorul Cezar Măgureanu şi-a anunţat în data de 10 aprilie retragerea din grupul parlamentar al UNPR şi a anunţat că va activa ca senator independent.
|
|
Scris de Mediafax
|
|
Luni, 07 Mai 2012 09:39 |
Premierul demis Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, duminică, la lansarea candidaţilor PDL pentru alegerile locale, că parteneriatul cu acest partid rămâne în continuare valabil, el spunându-le totodată de la tribună democrat-liberalilor: "Staţi cu fruntea sus şi fiţi ungurenii mei!".
Ungureanu a spus că nu-i este ruşine cu numele lui, după "12 ani de administraţie onestă şi cinstită".
"În urmă cu câteva zile, un lider politic a încercat să mă facă de ruşine, făcându-mi numele de ruşine. Numele meu este Mihai Răzvan Ungureanu", a spus fostul premier.
El a arătat că numele lui este cel al bunicului său, care a luptat pe câmpul de luptă în al doilea Război Mondial, este numele tatălui său, care "şi-a câştigat viaţa muncind cinstit" şi al tătălui mamei sale, "care a făcut politică de dreapta".
|
|
Scris de REALITATEA.NET
|
|
Miercuri, 02 Mai 2012 06:36 |
|
Guvernul USL, așa cum a fost anunțat marți seară, este unul a cărui medie de vâstă de circa 46 de ani, pornind de la Daniel Constantin (33 de ani ) și Eduard Hellvig (38 de ani), până la Andrei Marga(66 de ani) și Mariana Câmpeanu(64 de ani), Victor Ponta având el însuși doar 39 de ani.
Florin Georgescu, prim-viceguvernator al BNR, are 59 de ani. Propus ca vicepremier și ministrul de Finanțe, a absolvit Facultatea de Finanţe-Contabilitate, la ASE și este doctor în finanţe, circulaţie bănească şi credit. A fost membru al PDSR. Între 1992 și 1996, în Guvernul Văcăroiu, a fost ministru de stat, ministru al finanţelor şi guvernator din partea României la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Între 2000 și 2004, a fost deputat și preşedinte al Comisiei de Buget, Finanţe şi Bănci a Camerei. Din 2004, este vicepreşedinte al Consiliului de administraţie şi Prim-viceguvernator al Băncii Naţionale a României. Numele său a fost vehiculat în presă, în ultimii ani, chiar ca variantă de premier desemnat de Traian Băsescu.
|
|
|
|
|
<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Următor > Sfârşit >>
|
|
Pagina 1 din 136 |
|
|
|
|
|
|
|
| | |