Inchide
 
 

Racheta Helen va fi lansată în cosmos în luna aprilie, de la Constanţa
Scris de REALITATEA.NET   
Vineri, 05 Februarie 2010 10:55

După încercarea eşuată din luna noiembrie 2009 de a lansa prima rachetă românească în spaţiul cosmic, membrii echipei ARCA (Asociaţia Română de Cosmonautică şi Aeronautică) se pregătesc să se reîntoarcă la Constanţa pentru a-şi duce misiunea la bun sfârşit.

Potrivit Simonei Popescu, purtătorul de cuvânt al asociaţiei, în luna aprilie racheta Helen va fi readusă la Constanţa pentru a fi lansată în spaţiul cosmic. Procedura va fi aceeaşi, singura schimbare fiind adusă balonului care va propulsa racheta la peste 10.000 m altitudine. Data aceasta membrii echipei ARCA vor folosi un balon cu heliu, de 40 de ori mai mic decât cel solar folosit anul trecut. Asociaţia ar fi vrut încă de atunci să apeleze la un astfel de balon, însă, din lipsă de fonduri, au apelat la varianta solară, cea care a făcut ca lansarea să eşueze.

Zborul propriu-zis al rachetei Helen va dura câteva minute. La final, capsula presurizată, la bordul căreia se află echipamente de urmărire şi telemetrie prin radio şi satelit, camere de luat vederi, va ajunge în spaţiul cosmic de unde va transmite imagini, informează Cuget Liber.

Urmează apoi procedura de reintrare în atmosfera terestră şi de aterizare în Marea Neagră prin paraşutare. Toate elementele sistemului vor fi urmărite prin telemetrie radio şi prin sateliţi de telecomunicaţie. Marina Militară împreună cu echipa de comunicaţii ARCA vor asigura recuperarea elementelor.

REALITATEA.NET

Comentarii (0)Add Comment

Lasa comentariu
mai mic | mai mare

security code
Scrie caracterele afisate


busy
 

Facebook Twitter RSS Feed 
(AUDIO)Dictionar Euro Atlantic din 18 martie 2010 (AUDIO)Dictionar Euro Atlantic din 18 martie 2010 18.03.10 - Dictionar Euro Atlantic din 18 martie 2010
(AUDIO) Şedinţa Parlamentului din 18 martie 2010 (AUDIO) Şedinţa  Parlamentului din 18 martie 2010 18.03.10 - Şedinţa  Parlamentului din 18 martie 2010
(AUDIO) Forum Radio – 17 martie 2010 (AUDIO) Forum Radio – 17 martie 2010 17.03.10 - Forum Radio - 17 martie 2010
(AUDIO) Radio-Jurnal – 17 martie 2010, ora 18.00 (AUDIO) Radio-Jurnal – 17 martie 2010, ora 18.00 17.03.10 - Radio-Jurnal - 17 martie 2010, ora18.00
(AUDIO) Radio-Jurnal – 17 martie 2010, ora 15.00 (AUDIO) Radio-Jurnal – 17 martie 2010, ora 15.00 17.03.10 - Radio-Jurnal - 17 martie 2010, ora15.00
(AUDIO) Matinal Cotidian - 17 martie 2010 (AUDIO) Matinal  Cotidian  -  17 martie 2010 17.03.10 - Matinal Cotidian - 17 martie 2010
busyIncarc poll...
Stirea saptaminii
Parteneri media

Horoscop zilnic

JoomlaWatch Stats 1.2.7 by Matej Koval