|
Scris de Radio România Actualităţi
|
|
Joi, 11 Martie 2010 15:46 |
|
Liderul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova spune că va iniţia declanşarea unui referendum pentru schimbarea actualei guvernări.
Decizia liderilor Alianţei pentru Integrare Europeană de a anula alegerile parlamentare anticipate prin organizarea, în prima parte a acestui an, a unui referendum pentru modificarea Constituţiei, este calificată drept tentativă de uzurpare a puterii de stat de către liderul Partidului Comuiniștilor, fostul preşedinte moldovean Vladimir Voronin.
|
|
|
Scris de REALITATEA.NET
|
|
Miercuri, 10 Martie 2010 11:14 |
|
Şedinţa de plen a Senatului în care pedeliştii vor încerca să-l schimbe din funcţie pe preşedintele instituţiei Mircea Geoană a început.
Zi agitată la Senat, acolo unde parlamentarii PD-L-UDMR şi independenţii vor forţa introducerea în dezbaterea plenului a revocării din funcţia de preşedinte a lui Mircea Geoană. Şedinţa a început cu atacul chestorului PSD Ioan Chelaru la adresa Puterii: „Nimic nu îl poate obliga pe preşedintele Senatului să introducă pe ordinea de zi o o cerere inadmisibilă. Hotărârea Curţii Constituţionale de acum 5 ani nu poate fi atacată", a declarat Chelaru.
|
|
Scris de Radio România Actualităţi
|
|
Miercuri, 10 Martie 2010 06:22 |
|
Cei patru lideri ai Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE), Mihai Ghimpu, Vlad Filat, Marian Lupu şi Serafim Urechean, s-au întrunit la reşedinţa preşedintelui parlamentului, pentru a decide modificarea Constituţiei Republicii Moldova.
În paralel, Comisia prezidenţială pentru modificarea Constituţiei şi experţi constituţionalişti au discutat, de asemenea, îndelung, pe aceeaşi temă.
După două ore de discuţii, liderii AIE au decis că referendumul pentru adoptarea unei noi Constituţii a Republicii Moldova va avea loc, până cel târziu, pe 16 iunie. Totodată, liderii AIE au declarat că alegeri anticipate nu vor avea loc.
|
|
Scris de Elena Vijulie
|
|
Luni, 08 Martie 2010 06:45 |
|
» Realegerea lui Crin Antonescu in fruntea PNL, cu 986 de voturi "pentru" si numai 258 "impotriva", intareste actuala configuratie politica din Parlament. Orice apropiere intre PDL si PNL in actuala legislatura este exclusa. » PDL transmite ca adevaratul castigator al congresului PNL este Victor Ponta, care si-a asigurat prin Crin Antonescu sprijinul liberalilor. PNL este insa pe cale sa devina si concurentul PSD in incercarea declarata de a deveni "partid major de 30%".
|
|
Scris de REALITATEA.NET
|
|
Sâmbătă, 06 Martie 2010 17:57 |
|
Nicio surpriză la congresul PNL de sâmbătă. Crin Antonescu a câştigat într-o manieră zdrobitoare un al doilea mandat de preşedinte al liberalilor (986 la 357), în faţa fostului prim-vicepreşedinte Ludovic Orban care va rămâne simplu deputat.
Crin Antonescu a câştigat un nou mandat de preşedinte al PNL, la aproape un an distanţă de prima sa victorie. Antonescu a obţinut astăzi 986 din voturile delegaţilor la congres, în timp ce Ludovic Orban doar 357. De notat că au fost doar 20 voturi nule.
|
|
Scris de Anne-Marie Blajan HotNews.ro
|
|
Vineri, 05 Martie 2010 13:01 |
|
 Am urmarit atent presa de la Chisinau si demersurile autoritatilor moldovene din ultimele zile privind eliberarea permiselor de mic trafic la frontiera. Fara a nega birocratia de care ne impiedicam si noi in Romania mereu, nu pot sa nu ma gandesc la niste reactii disproportionate peste Prut. Justificate, din moment ce asteptarile tuturor sunt foarte mari: dupa caderea regimului comunist de la Chisinau, populatia spera intr-o relatie foarte stransa cu Romania, materializata in ajutorul fratesc pe care sa il acordam si in tot felul de avantaje, in timp ce autoritatile de la Chisinau vor o materializare rapida a tuturor proiectelor convenite cu partea romana. Liderii de opinie de la Chisinau, pe de alta parte, editorialistii, asteapta ca Romania sa fie un avocat mult mai energic si mai convingator in UE in favoarea Chisinaului. Toate acestea insa duc la o mare sensibilitate la Chisinau atat la nivelul cetatenilor, cat si al clasei politice si implicit, atunci cand apar nemultumiri, o culpabilizare a Bucurestiului care mie mi se pare nemeritata.
|
|
Scris de REALITATEA.NET
|
|
Duminică, 28 Februarie 2010 19:57 |
|
Orban a anunţat mai multe obiective pe care le are pentru mandatul de preşedinte al PNL. Printre acestea se numără câştigarea alegerilor locale din 2012.
Ludovic Orban a declarat astăzi că va candida pentru funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal. Primul motiv pentru care vrea să fie preşedintele liberalilor este dorinţa de a apăra democraţia din PNL, susţine el. "Candidez pentru a apăra dreptul fiecărui membru din PNL de a face o carieră în partid şi pentru dreptul fiecăruia de a fi ales în conducere.
|
|
|
|
|
<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Următor > Sfârşit >>
|
|
Pagina 1 din 50 |