|
 Oricare ar fi cauzele accidentului aviatic în care şi-a pierdut viaţa preşedintele Lech Kaczinski, vina pentru moartea sa o poartă Kremlinul. Nu poate fi exclusă ipoteza, potrivit căreia liderul de la Varşovia este victima unui asasinat. Dar chiar şi în situaţia în care avionul prezidenţial s-a prăbuşit în urma unei erori de pilotaj sau a unei defecţiuni tehnice, responsabilitatea morală pentru cel de-al doilea Katyn îi revine Moscovei. O inculpă istoria.
VECINĂTATEA BLESTEMATĂ
Aprilie 1940. Peste 22 mii de polonezi, crema intelectuală şi militară a ţării, sunt masacraţi de NKVD-ul sovietic în pădurea de la Katyn. Aprilie 2010. Zeci de înalţi demnitari, spuma politică şi militară a statului, care vin, în frunte cu preşedintele Lech Kaczynski, să comemoreze victimele genocidului de acum 70 de ani, mor într-un accident aviatic. Ambele tragedii au loc lângă Smolensk, în Rusia.
"E un loc blestemat.", zice înmărmurit Aleksander Kwasniewski, fost preşedinte al Poloniei.
"Al doilea Katyn loveşte Polonia. Elita ţării noastre a pierit", spune Lech Walesa, primul preşedinte polonez de după căderea comunismului.
Este Rusia un blestem pentru polonezi? Un rău fatal? Dincolo de vrăjelile şi urgiile de natură supranaturală pe care nu avem căderea să le discutăm, necum să le probăm, cred că lucrurile au o explicaţie logică.
Rusia este o vecinătate nefericită pentru Polonia. Acum 500 de ani, cea dintâi era o ţară mică şi înapoiată în comparaţie cu cea de-a doua. Uniunea polono-lituaniană, Republica Celor Două Naţiuni, se constituise într-o mare putere democratică a Europei. Conducătorii ţării nu moşteneau tronul, ci erau aleşi. Privită din acest unghi, Polonia a fost un timp o insulă a libertăţii într-un ocean al monarhiilor absolute din Europa. Ţara a avut cea de-a doua constituţie modernă din lume. Toate acestea trezeau ranchiuna şi furia knejilor de la Răsărit. Dar şi repulsia urmaşilor acestora.
Până şi Putin a recunoscut că Stalin a ordonat masacrul de la Katyn din ură. Era marcat, zice-se, de înfrângerea Armatei Roşii în faţa polonezilor. Nu întâmplător, în prezent, Ziua Naţională a Rusiei este celebrată la 4 noiembrie. Cu alte cuvinte, cea mai importantă sărbătoare oficială a ţării este prilejuită de o victorie medievală a moscalilor în faţa leşilor. Astfel, oricum ai da, Polonia, chiar şi la nivelul protocolului, este pentru Rusia întruchiparea inamicului istoric. Este adevărat că astfel de resentimente şi prejudecăţi au existat şi între alte popoare. Dar tot atât de adevărat este şi faptul că ruşii, ahtiaţi de un apetit imperial nemăsurat, nu şi le-au putut tempera. Kremlinul are un complex faţă de Polonia.
NECAZUL VINE DE LA RĂSĂRIT
Pentru slavii de vest, preponderent catolici, relaţia cu Moscova ortodoxă, de-a lungul timpului, s-au constituit într-o istorie plină de nenorociri care nu întârzia să se repete. Ruşii, bunăoară, împreună cu austriecii şi prusacii, au participat, în 1772, la prima împărţire a Poloniei. Tot ei au pus umărul la cea de-a doua şi cea de-a treia împărţire din 1793 şi, respectiv, 1795. Dar nu s-au oprit aici. În 1832, Rusia a anexat cea mai mare parte a regatului polonez. În 1940, Uniunea Sovietică a înfipt Poloniei un cuţit în spate, vorba lui Lech Kaczynski, împărţind ţara, împreună cu Germania nazistă, în urma Pactului Stalin-Hitler din 1939.
Spre finele celui de-al Doilea Război Mondial, ruşii i-au mai trădat o dată pe polonezi. Forţele sovietice se apropiau de Varşovia, iar guvernul polonez din exil a cerut de la Armia Kraiowa, braţul înarmat al statului polonez din ilegalitate, să declanşeze o insurecţie în capitală. Răscoala a izbucnit în august 1944, ostilităţile dovedindu-se de-o violenţă extremă, cu lupte de stradă sângeroase.
Armata Roşie se afla la mai puţin de 20 km depărtare de Varşovia. Însă Cartierul general sovietic a interzis trupelor sale să acorde vreun sprijin insurgenţilor. Stalin a descris insurecţia drept o „aventură criminală". În consecinţă, după 63 de zile de lupte grele, oraşul a fost transformat în ruine. Represiunea germană fu sălbatică, insurgenţii fiind supuşi unui adevărat genocid. Pierderile totale ale polonezilor au fost estimate la circa 300.000 de morţi în luptă. Alţi mii de oameni au fost executaţi sau şi-au pierdut viaţa în lagărele de concentrare.
Moscova nu a încetat să-şi bată joc de polonezi în cel mai josnic mod cu putinţă şi după cel de-al Doilea Război Mondial. Stalin i-a trimis la Varşovia pe Boleslav Bierut (Rutkovski) şi Constantin Rokosovski. Cel dintâi, agent HKVD, a preluat funcţia de secretar general al partidului comunist şi preşedinte al Poloniei. Cel de-al doilea, cunoscut comandant militar sovietic, a fost numit ministru al Apărării. Ambii au fost nişte satrapi care au călcat în picioare demnitatea naţională a polonezilor. Nu e de mirare că ei şi astăzi îi privesc pe ruşi cu neîncredere.
AL DOILEA KATYN
Într-un fel, şi catastrofa de la Smolensc este un produs al suspiciunilor acumulate de-a lungul secolelor. Acum se vor face multe speculaţii pe seama cauzelor care au provocat prăbuşirea avionului prezidenţial. Rămâne de văzut, desigur, ce va arăta ancheta.
Totuşi, până una-alta, un lucru este cert. Vizita lui Lech Kaczysnki la Katyn a iscat un mic scandal diplomatic, chiar înainte de tragedie. Premierul Donald Tusk fusese deja la comemorare, pe 7 aprilie, la invitaţia lui Putin. Preşedintele Kaczysnki credea însă că victimele terorii bolşevice urmează să fie comemorate fără ruşi şi a decis să plece neinvitat trei zile mai târziu, trezind stupefacţie la Moscova. Poate de aceea şeful statului polonez a insistat cu orice preţ să aterizeze la Smolensk, bănuind că Rusia ar vrea să obstrucţioneze ceremonia de la Katyn.
Să nu uităm însă că Lech Kaczinski era un os în gâtul lui Vladimir Putin. Sosirea preşedintelui polonez rănea orgoliul liderului de la Kremlin. În aceste împrejurări, catastrofa de lângă Smolensk, aşa cum scria deunăzi ziarul israilean Maariv, miroase a lichidare. Oricum a suci-o, Putin, care nu ezită să-şi anihileze adversarii, este principalul suspect.
Chiar dacă se va dovedi că accidentul aviatic a fost urmarea unei defecţiuni tehnice sau a unei erori de pilotaj, al doilea Katyn rămâne un rânjet al comunismului. Refuzând să-şi ceară scuze pentru crimele bolşevismului, să-şi pună cenuşă pe cap pentru atrocităţile de lângă Smolensk, să condamne totalitarismul roşu, Kremlinul nu face altceva decât să menţină în raporturile cu Polonia, dar şi cu alte ţări din fostul bloc sovietic, duhul revanşard al şovinismului velicorus.
Atâta timp cât poftele imperiale şi toanele comuniste încă mai persistă, primejdia unui nou Katyn planează asupra lumii. Şi Republica Moldova nu-i o excepţie.
bogatu.voceabasarabiei.net
 |
Comentarii RSS feed
