Matinal_Cotidian
Inchide
 
 

Dorin Chirtoacă: Consider necesar să-l sprijinim pe Traian Băsescu în demersul lui de a continua reformele începute
Scris de Galina Lungu   
Duminică, 15 Noiembrie 2009 22:28
Realegerea lui Traian Băsescu în calitate de preşedinte al României este crucială pentru România şi R.Moldova pentru ca ele să aibă un destin european nu doar prin prezenţa în cadrul Uniunii Europene, dar şi prin afirmarea dezvoltării continue şi atingerea unor standarde demne de neamul nostru. Declaraţia aparţine vicepreşedintelui Partidului Liberal (PL), primarului general al capitalei, Dorin Chirtoacă, făcută la postul de radio „Vocea Basarabiei".

Potrivit lui Chirtoacă, PL are o relaţie de susţiere reciprocă cu Partidul Democrat-Luberal (PDL) de la Bucureşti, exponentul şi candidatul căruia la funcţia de preşedinte este actualul şef de stat, Traian Băsescu. „Consider corect şi necesar să sprijinim PDL şi pe Traian Băsescu în demersul lor de a continua reformele începute, care sunt foarte necesare pentru clasa politică de la Bucureşti, pentru România în ansamblu şi pentru R.Moldova", spune Chirtoacă.

Totodată, vicepreşedintele PL afirmă că Traian Băsescu a fost unicul preşedinte al României de la „90 încoace, care a spus clar nişte lucruri ce nu au fost spuse anterior - ce s-a întâmplat cu Basarabia, urmările pactulului Molotov-Ribbentrop ş.a. În acelaşi timp, Traian Băsescu a susţinut R.Moldova la nivel internaţional. Dorin Chirtoacă spune că există mai multe argumente în favoarea susţinerii lui Traian Băsescu de către PL, dar şi de către cetăţenii români din R.Moldova.

În R.Moldova locuiesc circa 140 de mii de cetăţeni români, care sunt aşteptaţi la 22 noiembrie la cele 13 urne de vot pentru a vota preşedintele României.

Comentarii (7)Add Comment
votez Basescu.
Autor: basarabeanul din Arad, noiembrie 20, 2009
Stiu ca regatenilor,indeosebi celor din Bucuresti, le este in cot de Basarabia.Nici un presedinte nu poate solutiona problema saraciei fara ajutorul poporului.Voi regatenii va dati smecheri si vreti averi nemuncite,iar idealurile sfinte ale acestui popor va sunt straine.TRAIASCA ROMANIA MARE!!!BASESCU presedintele UNIRII!!!
...
Autor: ion temircan, noiembrie 18, 2009
PSD-ul, in care marea mjoritate a membrilor sai provindin partidul comunist roman,indraznesc sa afirm ca de la 1990 incoacesingurul lui scop a fost sa frineze la max.miscarea Romaniei spre firescul ei european,istoric,economic,social si politic.Acest lucru s-a facut prin oamenii PSD-ului si nu numai.Aceasta lupta adevarata dintre vechi si nou,dintre adevar si minciuna a avut la baza promovarea anumitor oameni legati de anumite structuri secrete supuse rusilor,care la max. s-au straduit sa promoveze interesele rusilor.Doar d-l Basescu a numit lucrurile asa cum trebuiau sa fie numite si prin asta astirnit ura dusmanilor Romaniei. Lupta continua si speranta mea ca fortele vechi vor fi inlaturate este legata doar de alegerea D-lui Basescu.
Stati linistiti
Autor: Corector, noiembrie 18, 2009
Va spun eu cum stau luicrurile:
Chirtoaca e baiat de treaba, nu ca altii - niste potlogari;
Las sa-l sustina pe Basascu ca noi tot il sustinem
Noi neam inteles cu el sa ne dea cetatenie, si a facut-o !!! E un OM DE CUVANT !!!!!!!!
Asa ca nu bate capu"
Care fapte?
Autor: Aron, noiembrie 16, 2009
smilies/grin.gifsmilies/grin.gif Ce fapte a facut Base?! Declaratii desarte care doar ne-au inrautatit situatia sub regimul comunist? Timp de 5 ani a facut doar declaratii si promisiuni goale. Un populist si un demagog. Legea cetateniei n-a putut-o modifica timp de 5 ani. A trebuit sa o faca tot un psd-ist. Un demagog nespalat este acest basescu!!!
Dorin are dreptate!
Autor: Moldoveanu, noiembrie 16, 2009
Pe cine sa sprijine daca nu pe cel care a fost cel mai aproape de basarabeni.
Ca cetatean roman Dorin poate sa aiba simpatii. Nu este un alt politician mai aproape de interesele basarabenilor decat Basescu. Si in sprijinul sau vin in primul rand faptele sale.
putoare
Autor: Winston Smith, noiembrie 15, 2009
In plus, cred ca ar fi cazul ca primarul nostru sa se ocupe mai mult cu putoarea din Chisinau si frigul din apartamente decat de politica externa a Moldovei si politica interna a statului vecin.
ce cretin!!!
Autor: Winston Smith, noiembrie 15, 2009
Chirtoaca e un cretin. Numai un cretin se poate avanta in asa fel intr-o lupta electorala dintr-un stat vecin. Chiar daca ai simpatii, tine-ti-le. Ce faci daca vine altul?! Cum vei da ochii cu el?! In plus, Basescu asta e un papagal. De 5 ani n-a facum nimic decat declaratii si i-a acordat sustinere lui voronin in 2005. Fapte zero. De fapt nu-i de mirare ca Chirtoaca il sustine pentru ca se aseamana foarte mult: cuvinte multe, fapte zero.

Lasa comentariu
mai mic | mai mare

security code
Scrie caracterele afisate


busy
 
Facebook Twitter RSS Feed 
dedicatii
(AUDIO) Radio-Jurnal – 2 septembrie 2010 (AUDIO) Radio-Jurnal – 2 septembrie 2010 03.09.10 - Radio-Jurnal - 2 septembrie 2010
(AUDIO) „Academia sportului”, 1 septembrie 2010 (AUDIO) „Academia sportului”, 1 septembrie 2010 02.09.10 - Academia Sportului cu Iurie Opincă      
(AUDIO) Radio-Jurnal – 1 septembrie 2010 (AUDIO) Radio-Jurnal – 1 septembrie 2010 02.09.10 - Radio-Jurnal - 1 septembrie 2010
(AUDIO) Puncte de Reflectie - 2 septembrie 2010 (AUDIO) Puncte de Reflectie - 2 septembrie 2010 02.09.10 - Puncte de Reflectie - 2 septembrie 2010
(AUDIO) Forum Radio – 1 septembrie 2010 (AUDIO) Forum Radio – 1 septembrie 2010 02.09.10 - Forum Radio - 1 septembrie 2010
Deocamdata nu este nici un poll activ pentru votare
Informare_aparare
Stirea saptaminii
Parteneri media

zvonmd_174

Horoscop zilnic

JoomlaWatch Stats 1.2.7 by Matej Koval